Vicepreședintele Curții de Conturi Lucian Heiuș a declarat, joi, că este convins că, în doi - trei ani, ANAF va fi modernizat, va ajunge să fie un partener "corect" și "onest" față de contribuabilul român și va putea să reducă evaziunea fiscală și, implicit, să crească veniturile pe care le furnizează bugetului de stat.
Vicepreședintele Curții de Conturi a României, Lucian Heiuș, a participat la Întâlnirea Președinților SAI-urilor din Inițiativa celor Trei Mări (I3M), organizată în perioada 4-5 decembrie la Oficiul Suprem de Audit al Poloniei.
Lucian Heiuș, care a demisionat recent de la șefia ANAF, a fost numit secretar general în Ministerul Finanțelor.
Lucian Heiuș și-a dat demisia din funcția de președinte al ANAF, iar din 6 iunie se va duce consilier superior la Timișoara, la asistență contribuabili.
Președintele ANAF, Lucian Heiuș, a precizat că aproximativ 20 la sută dintre impozitele și taxele încasate lunar de la firme mici, în general, sunt achitate în numerar. Heiuș a explicat că aceste firme care preferă să plătească în numerar, deși o pot face prin bancă, sunt cu risc de evaziune fiscală.
Președintele ANAF, Lucian Heiuș, a explicat că veniturile statului au fost supraestimate, iar ANAF a atras atenția că ținta nu poate fi atinsă. În privința impozitării progresive, Heiuș consideră că România nu este pregătită.
Eu recunosc, la 2 luni sunt arestați 2-3 angajați. Iau șpagă în continuare, nu înțeleg că trebuie să se oprească, a declarat Lucian Heiuș, președintele ANAF.
Președintele ANAF, Lucian Heiuș, a anunțat, marți, că analizele realizate după primul termen de depunere a declarațiilor de către firmele de curierat arată, așa cum s-au așteptat autoritățile, că ”foarte, foarte multe din vânzările în sistem online și care au fost duse prin curier, cu plata ramburs, nu au fost declarate sub nicio formă”. O singură persoană a vândut, anul trecut, produse cosmetice de 44 de milioane de lei, fără a declara acest lucru undeva.
ANAF are tendința de a muta controalele în online, dar asta nu înseamnă că totul se va desfășura de la birou.
Șeful ANAF, Lucian Heiuș, a anunțat la Prima News că au fost începute verificările asupra modului în care este calculată cifra de afaceri, nu numai a companiei OMV Petrom, ci a tuturor companiilor care pot intra sub incidența OUG 186, precizând că nu are nicio legătură activitatea desfășurată de OMV Petrom din România cu una desfășurată de OMV în Austria legat de această contribuție de solidaritate.
Președintele ANAF, Lucian Heiuș, a dispus administrațiilor județene, administrației marilor contribuabili și Antifraudei să acționeze în perioada 27 - 30 decembrie 2022 pentru maximizarea colectării veniturilor bugetare în scopul realizării nivelului programat. ANAF trebuie să verifice declarațiile depuse și obligațiile fiscale scadente în această perioadă și să acționeze acolo unde consideră necesar prin contactarea telefonică sau echipe mixte de control operativ la contribuabilii cu obligații fiscale curente semnificative rămase neachitate.
Problemele din prezent privind evidența ANAF pe plătitorii persoane fizice vor fi remediate în cel mult doi ani, ca parte a unui proiect finanțat prin PNRR, SFERA, prin care bazele de date ale Fiscului vor fi integrate, a declarat la Profit Tv președintele ANAF, Lucian Heiuș. În prezent, baza de date GOTICA, pentru administrarea creanțelor persoanelor fizice, generează erori, fiind destul de dese cazurile în care o persoană plătește, dar apare ulterior ca datornic în evidențele ANAF, atrag atenția specialiști în domeniul fiscal.
ANAF va extinde și la nivelul cabinetelor medicilor stomatologi campania de informare pe care a derulat-o în rândul profesorilor pentru veniturile din meditații, precum și a celor care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor si din activități de înfrumusețare, a declarat președintele ANAF, Lucian Heiuș. Acesta a adăugat că în perioada următoare Fiscul ar putea face verificări mai eficiente în privința veniturilor obținute din închiriere pe platforme precum Booking și Airbnb.
Președintele ANAF, Lucian Heiuș, admite că zona marilor averi ale unor persoane fizice este una în care ”s-a cam evitat să se intre” în ceea ce privește controalele ANAF, el subliniind că este nevoie de verificări și trebuie ca acele persoane cu averi foarte mari să plătească taxele aferente acestora. Șeful Fiscului arată că, numai în luna octombrie, după verificările la persoanele fizice cu averi mari au fost emise decizii de impozitare în valoare de peste 6 milioane de lei, pentru sume care depășesc 30 de milioane de lei.
Șeful ANAF, Lucian Heiuș, a dezvăluit că a început să primească mesaje de amenințare, dar a adăugat că acestea nu îl intimidează și că este normal să primească astfel de mesaje având în vedere funcția pe care o ocupă.
Șeful ANAF, Lucian Heiuș a declarat în emisiunea Talk News de la Profit News TV, despre controalele la persoane fizice, că au deja selectate 214 persoane sau 215 persoane la care se va intra în control începând cu 1 iulie. El a precizat că suma cea mai mare descoperită a fost de 22 de milioane de lei.
Direcția de control are acum 44 de angajați. La înființarea direcției, în 2015, au fost stabilite 100 de posturi, niciodată ocupate în totalitate.
Acțiunea este de amploare foarte mare, fiind implicat chiar și personalul care în mod normal desfășoară acțiuni de control.
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va declanșa, cu sprijinul Antifraudei, acțiuni foarte ferme în zona marii evaziuni fiscale, a anunțat la Ora de Profit.ro noul președinte ANAF, Lucian Heiuș.
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) pregătește aplicarea legii privind formularea de sesizări penale pentru reținerea și nevirarea unor contribuții și impozite, termenul de începere nefiind amânat, a atenționat la Ora de Profit.ro noul președinte ANAF.
Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Lucian Heiuș, a declarat că nu vor fi controale în curând la profesorii care dau meditații elevilor, dar i-a îndemnat pe aceștia să își înființeze PFA pentru a intra în legalitate. Heiuș a anunțat și unele proiecte-pilot pentru persoane fizice care obțin venituri din alte activități.
Antifrauda a declanșat o acțiune amplă de controale în toată țara la importatorii și distribuitorii de legume și fructe, a declarat pentru Profit.ro președintele ANAF, Lucian Heiuș. Comerțul angro cu legume și fructe este una dintre sursele importante de evaziune fiscală, iar aceste produse au fost introduse deja de ANAF pe lista produselor cu risc fiscal pentru sistemele eTransport și eFactură, care au ca scop tot combaterea evaziunii și creșterea colectării veniturilor datorate statului. Heiuș a anunțat duminică planuri pentru verificări ample în toate domeniile cu risc de evaziune.
ANAF va declanșa în următoarele zile controale ample în toate domeniile cu risc de evaziune, a anunțat noul șef al ANAF, Lucian Heiuș.
Principalul obiectiv al noului șef al ANAF, Lucian Heiuș, numit astăzi în funcție, este "creșterea nivelului de colectare pentru a asigura finanțarea măsurilor economice și sociale", a transmis premierul Niciolae Ciucă, cel care a semnat numirea noului președinte al Fiscului. Creșterea încasărilor din primul trimestru al acestui an trebuie continuată într-un ritm mai susținut, a spus Ciucă.
Mirela Călugăreanu, președintele ANAF cu cea mai lungă perioadă la conducerea instituției, a fost votată astăzi de Parlament pentru un post de consilier de conturi în cadrul Curții de Conturi. În locul lui Călugăreanu urmează să fie numit un nou șef la conducerea ANAF. Potrivit informațiilor Profit.ro postul ar urma să fie preluat de către Lucian Heiuș, în prezent secretar de stat în Ministerul Finanțelor din partea liberalilor, dar în calcul ar mai fi luați, din partea PSD, și Ionuț Mișa, fost ministru al Finanțelor și președinte al ANAF, iar în prezent director al direcției pntru mari contribuabili din cadrul Fiscului, precum și Nicoleta Cârciumaru, în prezent la conducerea regionalei București, din postura de tehnocrat.